0747022040
0240515541
Str. Mahmudiei, Nr. 17, Tulcea
Social media:

NOTIFICARE TARIF colectare separată și transport separat al deșeurilor de hârtie, metal , plastic și sticlă precum și completarea contractelor încheiate cu agenții economici

Stimate utilizator,

Subscrisa SC SERVICII PUBLICE SA, în calitate de operator de salubrizare pe teritoriul municipiului Tulcea, prin prezenta vă asigurăm în primul rând, că societatea noastră face eforturi în dezvoltarea unor oferte comerciale care să răspundă nevoilor dumneavoastră.

Așa după cum vă este cunoscut și prevăzut în contractele încheiate cu dumneavoastră,   societatea noastră colectează și transportă separat, deșeuri menajere cât și deșeuri de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă, până la această dată această activitate fiind gratuită.

Ținând cont de faptul că managementul integrat al deşeurilor reprezintă unul dintre domeniile ţintă care contribuie la promovarea intereselor şi obiectivelor politicii de mediu privind conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, precum şi a sănătăţii umane;

   Luând în considerare necesitatea urgentă a redefinirii cadrului de reglementare economică a serviciilor de salubrizare care să aibă în vedere eficientizarea prestării acestor servicii prin tarife stabilite pe baza indicatorilor minimi de performanţă aferenţi activităţilor prestate de operatori, precum şi stimularea colectării separate a deşeurilor municipale de către utilizatori, având drept scop general :

  • Îmbunătățirea nivelului de informare, conștientizare și implicare a cetățenilor cu privire la obligativitatea respectării legislației în domeniu;
  • Evitarea aplicării unor sancțiuni/ amenzi din partea autorităților abilitate (în cazul nerespectării legislației în vigoare privind colectarea separată a deșeurilor);
  • Reducerea impactului negativ al deșeurilor asupra mediului și a sănătății populației;
  • Creşterea standardului serviciilor de salubritate și a calității vieții in municipiul Tulcea;

   Ca o consecință a noilor reglementări legale privind fluxul deșeurilor municipale cât și a contextului economic în care ne aflăm, suntem  nevoiți  ca pentru această activitate să precepem un tarif care să acopere o parte din cheltuielile efectuate pe întregul flux al deșeurilor reciclabile. 

  Prin aplicarea următoarelor temeiuri legale  :

  • Modificărille legislative apărute la Legea serviciului de salubrizare a localităţilor 101/2006 cât și la Ordinul  640/2022 emis de ANRSC,  care statuează fluxul financiar al cheltuielilor efectuate pe fiecare activitate desfășurată de operatori cât și modalitatea de tarifare a utilizatorilor pentru aceste activități ;
  • Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr.224/31.08.2023 de modificare a tarifului privind colectarea separată și transportul separat al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă;
  • Dispozițiile art.39 din Ordinul 640/2022 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare emis de Autoritatea Națională Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, raporturile contractuale dintre operatorii care desfăşoară activităţi de salubrizare pe fluxul deşeurilor municipale se stabilesc pe baza contractelor comerciale, încheiate la tarifele aprobate de autorităţile deliberative ale unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale ;
  • Dispozițiile art.11 alin 3 din Contractul pentru furnizarea de servicii de salubritate încheiat cu societatea dumneavoastră care stipulează :

              “Modificarea tarifelor va fi adusă la cunoştinţă utilizatorilor prin mijloace mass media și prin publicarea acestor modificari pe site-ul operatorului.”

SC Servicii Publice SA Tulcea aduce la cunoștință tuturor utilizatorilor non casnici (persoane juridice),  următoarea NOTIFICARE:

  • Începând cu data de 01.10.2023, tariful pentru privind colectarea separată și transportul separat al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr.224/31.08.2023, pentru utilizatorii non casnici (persoane juridice ), este de 576,04 lei /tonă fără TVA, respectiv 21,31 lei/mc.
  • Facturarea se va efectua conform Anexei 5 la Ordin 640/2022 emis de ANRSC, prin înscrierea separată pe factură a tuturor cheltuielilor efectuate de operator pe fluxul deșeurilor reciclabile astfel :
  • activitatea de colectare separată și transportul separat al deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă  din deșeurile municipale , Tcts reciclabile = 21.31 lei/mc ;
  • activitatea de sortare a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat, Tsortare = 18,01 lei/mc ;
  • activitatea de depozitare a reziduuri rezultate din sortarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat, Tdepozitare = 0,54 lei/mc ;
  • valoarea contribuţiei pentru economia circulară aferentă cantității de reziduuri rezultate din sortarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă și depozitate în vederea eliminării

CEC deșeuri reciclabile = 0,59 lei /mc;

Observație: tarifele precizate mai sus vor fi aplicate la cantitatea colectată și transportată la stația de sortare.

Model facturare utilizatori non casnici

Modelul de facturare poate fi consultat pe site ANRSC (www.anrsc .ro – secțiunea legislație -subsecțiunea Anexa 5 la Ordinul ANRSC 640/2022.

Denumire tarif activitate UM Tarif

lei/mc

Volum

mc/luna

Cheltuială

(lei/lună)-

Tarif colectare separată și transport separat deșeuri reciclabile (Tcts ) lei/mc 21,31  
Tarif sortare deșeuri reciclabile (Tsortare ) lei/mc 18,01
Tarif depozitare reziduuri rezultate din sortarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat  (T depozitare ) lei/mc 0,54  

Contribuție economie circulară  aferentă cantității de reziduuri rezultate din sortarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă și depozitate în vederea eliminării (CEC) lei/mc 0,59
VALOARE FACTURĂ, exclusiv TVA lei/lună       0,00
VALOARE FACTURĂ, inclusiv TVA lei/lună       0,00

Depunem eforturi în continuare în ceea ce privește menținerea prețurilor de prestare colectare deșeuri municipale și ne preocupă feedback-ul clienților noștri, încercând în permanență să ne îmbunătățim activitatea și să oferim clienților noștri o ofertă de prețuri cât mai avantajoasă.

În speranța că veți fi alături de noi pentru un oraș mai curat.

 

Cu deosebită considerație,

 

Servicii Publice SA Tulcea

Director General, Ing. Holostencu Valeriu

Director economic, Ec. Bumbac Ionela

Notă : Prezenta notificare a fost emisă în temeiul  dispozitiilor art.12 al.3 din Anexa la Ordinul ANRSC nr.112/2007, privind aprobarea Contractului Cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localitatilor, modificarea tarifelor „va fi adusa la cunostinta utilizatorilor”, astfel incat pentru modificarea tarifelor de prestare nu este necesara încheierea de acte aditionale cu utilizatorii non casnici ai serviciului de salubritate.